Cătălin Stepa: „Când am văzut 5000 de oameni în fața mea, am simțit că nu mai pot să plec de pe scenă”

Cătălin Stepa a fost invitatul ediției de vineri, 28 iunie, al podcast-ului „Ai vreme să vorbim, cu Ana Maria Păunescu”.

Săptămâna aceasta, la „Ai vreme să vorbim?” a venit un artist tânăr, de la care am aflat atât de multe despre muzica folk de azi în care, uneori, nici nu știm dacă să mai credem.

Tot Cătălin ne-a povestit despre copilăria alături de mama lui, marea artistă Tatiana Stepa. A iubit Cenaclul Flacăra, care i-a luat de atâtea ori mama de acasă? Sau a fost supărat pe tot ceea ce i-a tulburat copilăria?

„După momentul din 2009, o perioadă lungă de timp ne-am întâlnit, ne întâlneam acasă la o amică de la Ploiești. Mai mulți, ne întâlneam destul de des, cred că o dată la 2 săptămâni. Mergeam acolo mai multe persoane printre care Victor Socaciu. Bineînțeles că acolo se bea o bere, se spunea o poveste, ne aminteam de mama, era motivul pentru care ne adunam. Cam de asta mergeam. Un fel de remember repetabil. De fiecare dată se făcea așa un moment în care se cânta și nu-mi dau seama cum sau de ce am făcut, am dat și eu jumătate de cântec, cât am știut la chitară.

Victor, când aa văzut, primul lucru a zis gata. Primele mele ieșiri pe pe scenă au fost la a fost la Sala Palatului. Când am auzit 5000 de oameni, am zis că nu… n-am… nu mai pot să plec de acolo. Am împietrit cumva, dar de undeva a venit o energie, o forță. Mi-am făcut momentul, l-am dus la capăt. Victor a avut foarte mare grijă de mine în primii ani. El era și foarte strict, sever și după fiecare spectacol zicea ce n-am făcut bine. Cumva eram demoralizat și dezamăgit. Dar, sincer, mi-a prins foarte bine genul ăsta de… parenting să-i spun așa, pentru că mă supăram. Atunci ziceam că nu mai fac nimic. Dar vă dați seama că toate, sau cel puțin, nu știu, 90% dintre ele erau fondate pentru că veneau din experiență, nu cu răutate”, a spus Cătălin Stepa în cadrul podcast-ului „Ai vreme să vorbim, cu Ana Maria Păunescu”.

Ediția integrală